Pentru miercuri, de 17.06.2020
REPARTIZARE MATEMATICA
Prezenta obligatorie intre orele 08.00-08.30, cu buletinul si mijloace de scris.
ÎN ATENŢIA CANDIDAŢILOR !
- Probele de examen încep la ora 9.00, în zilele de luni 15 iunie 2020(limba și literatura română) și miercuri 17 iunie 2020(matematică);
- Accesul elevilor în săli este permis pe baza buletinului de identitate/C.I., cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 30, în fiecare zi în care se desfășoară probele scrise;
- Durata fiecărei probe scrise este de 120 minute din momentul primirii subiectului de către fiecare elev;
- Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor folosesc numai creion negru;
- Pentru proba de la disciplina ”Matematică”, elevii pot să utilizeze instrumente de desen;
- Se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări (manuale, cărți, dicţionare, culegeri, notiţe, însemnări, rezumate, etc.), care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare cu exteriorul;
- Rezolvarea subiectelor pe ciornă sau pe foaia cu subiectele multiplicate nu se iau în considerare;
- În timpul desfăşurării probelor scrise candidaţii nu comunică în niciun fel între ei;
- Frauda sau tentativa de fraudă atrage după sine eliminarea candidatului din examen și atribuirea notei 1(unu) la lucrarea respectivă;
Tweet